Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Sa va povestesc cum era sa dau ortu’ popii acum cateva zile.

Mergeam eu linistita spre matusa mea pe trotuar si ajung la o strada micuta unde nu prea trec decat masinile in parcare. Vreau sa trec, ma asigur, vad o masina dar nu semnaliza sa faca stanga spre straduta de care va povestesc eu. Dau sa trec, in urma mea o femeie la vreo 35 de ani(ceva de genul asta) si masina face curba foarte rapid si mai mai sa ma ia din plin. Primu’ gand: alt taran sau taranca ce are carnetul luat pe pila. Ma uit in masina…  2 copchile… pline de figuri… carora mai mult de 15-16 ani nu le dau. Acuma… sunt dou variante… ori chiar sunt minore si au parinti inconstienti care la inmaneaza cheile ori doar par si au obtinut permisul ala… cine stie prin ce metode.

Stau si ma-ntreb… este chiar asa de greu sa respecti niste reguli de siguranta? Daca in clipa aia se smuncea un copil din mana parintelui si ii iesea in fata masinii? Pentru ce Doamne Iarta-ma au fost inventate semnalizarile? Ca sa nu mai vorbim de proptitudinea cu care a luat fetiscana curba.

Si ne intrebam de ce cele mai multe accidente sunt de circulatie.

Am lipsit(cu scrisul) cateva zile dar nu din lipsa de idei ci din lipsa de chef de a mi le transpune-n cuvinte.

E o perioada foarte grea pentru mine si nu stiu cum am sa trec peste ea.

Pana una alta, tin sa va anunt ca in sfarsit, dupa mai bine de doi ani, a iesit site-ul FlyProject.Ro . N-ar strica sa aruncati o privire :)

Ati citit descrierea mea, in special cea cu rosu, ingrosat in care spun ca nu ma consider o mare bloggerita, nu? Daca nu… va rog frumos faceti-o acum pentru a intelege urmatoarele randuri ale acestui post.

Eu blogul l-am facut la 17 ani, dintr-o prostie mai mult. Consideram ca daca am fost atacata pe un blog, pe un blog trebuie sa si raspund. Desigur… era mai bine daca pur si simplu ignoram si nu bagam in seama rautatea celor din jurul meu dar ulterior a inceput sa-mi placa sa scriu si in decursul acestor 2 ani(si ceva) care au trecut am incercat sa trec de la limbajul meu de mess la unul mai “serios”. Vreau sa-ncep sa folosesc si diacrtice dar ar insemna sa stau sa caut literele si nu prea ma-ncanta ideea.

Un alt lucru pe care l-am incercat a fost sa spun opinia mea vizavi de anumite evenimente, de lucruri ce mi s-au intamplat.. Am incercat prin tastatura sa spun anumite lucruri pe care n-as avea curajul sa le rostesc prin viu grai si da, recunosc ca sunt foarte fricoasa in realitate, ca rareori ma ridic si bat din picior ca stiu ca am dreptate. E un defect care-mi da foarte mari batai de cap si intr-un fel sau altul blogul ma ajuta sa-l inlatur. Azi scriu, maine scriu, poimaine scriu[...] peste o saptamana te voi injura (in fata nu doar in gand) in clipa in care m-ai terminat psihic.

Stiu ca mai am foarte mult de munca, in primul rand la gramatica mea, dar lucrez la asta.

La fiecare articol pe care-l scriu stau cu www.dexonline.ro deschis pentru a fi sigura ca nu scriu tampenii si a fi sigura ca folosesc corect cuvintele, in contextul in care trebuie.

Atunci eu te intreb pe tine, ala de ma pupi in … toata ziua, de ce te chinui sa imi “patezi” imaginea(si asa nu prea stralucita)? De ce cauti orice greseala la mine, orice virgula pusa gresit, spatiul in locul unde nu trebuie? Crezi ca asta te face mai special, mai destept, mai inteligent? Asta de fapt denota multa prostie din partea unuia care nu face nimic toata ziua decat sa o “arda aiurea” pe messenger si sa barfeasca pe altii :).

Asta e tot ce am avut de spus… aaa… pardon. Scris ;)

Da voi, alea de stiti numa’ limba romano-mess si va credeti cele mai smechere fiinte, mai inteligente, mai tari, mai puternice… MATURIZATI-VA!
Si eu am avut 15-16 ani si la fel ca si voi credeam ca stiu totul doar ca stateam in banca mea. Nu e cazul sa critici un om dupa aparente, dupa foarte putinele lucruri pe care le stii despre el, mai ales dupa ce intr-o oarecare masura te-a ajutat cu ceva si NICIODATA nu ti-a vorbit urat pana in clipa in care l-ai scos din papuci.
Nu e cazul ca la varsta aia sa fii atat de nesimtita incat sa depasesti limitele bunului simt si sa vorbesti ca la usa cortului amenintand, mai ales ca stii ca nu ai cum sa faci lucrurile cu care ameninti.
Invatati ca uneori trebuie sa mai si plecati capul si sa va abtineti ;)

Ziceam mai demult ca ma reapuc de facut colaje lucru pe care l-am si facut doar ca nu le-am urcat.
Azi m-am hotarat sa urc ultimele 2 creatii, urmand sa mai realizez una(cred ca fanii Fly P. isi vor da seama cu cine :P )

Sunt in criza, da’ nu financiara. Bine… si d’aia da’ nu cred ca ma puteti ajuta la acest capitol :))
So… treaba e cam asa: eu folosesc de cand ma stiu windows xp doar ca acum toate cdurile pe care le am au ceva ce nu merge bine si as cam vrea sa schimb(nu-mi pomeniti de Vista). Am gasit pe net cica varianta finala la Windows 7, pe care l-am testat mai demult si chiar imi placea cum mergea pcul, doar ca fiind varianta beta anumite programe nu erau compatibile si parca sa astept pana pe 22 Octombrie cand iese pe dvd… ma apuca teroarea.
Sfatuiti-ma: sa iau acel windows si sa il reinstalez la fiecare 30 de zile(ca doar atat il pot folosi) sau sa raman la xpul asta care zi de zi ma face sa-mi doresc sa iau frumusel monitorul sa-i fac vant pe geam? :D

Zilele astea, cat am fost la bunici, in timp ce ma jucam cu motaneii(sau sconcsii – cum imi place mie sa le zic) meditam la o chestie. Unii zic ca prietenia e bratara de aur, unii ca un prieten adevarat nu exista, altii ca prietenia e un suflet in doua corpuri. Eu inca de mica am… suferit, sa zic asa… din cauza “prietenilor”. Fac prostia sa ma atasez mult prea repede de oameni si… la urma tot eu am de suferit. Fie ca a fost vorba de faptul ca desi dadeam tot c e puteam si nu era de ajuns, fie ca unii vroiau doar sa obtina ceva de la mine, fie ca ma vorbeau pe la spate, marea majoritate a persoanelor pe care le-am crezut “bff” m-au deceptionat. M-au facut sa sufar in cel mai cumplit mod atunci cand le-am descoperit adevarata fata. Si totusi… de ce nu ma invat o data minte? De ce intotdeauna trebuie sa ma incred in persoane in care nu trebuie? As fi vrut sa ma schimb, sa devin mai rea, sa pun la spate vorbele grele si totusi nu pot! Pentru ca mai presus de orice, pentru mine e credinta! Ea e cea care nu-mi permite sa ma schimb in ceea ce a devenit societatea din zilele noastre: o lume perfida, care prin orice mijloace obtine ce vrea, fie ca “isi vinde sufletul diavolului” fie ca ea calca pe oricine in picioare. NU POT! Si aici vine nelamurirea mea… de ce oamenii trebuie sa fie rai? Oare n-ar fi totul mult mai simplu si mai frumos daca s-ar ajunge SUS prin munca? Nu zic ca vreau perfectiune, pentru ca sunt constienta ca asa ceva nu se poate, dar… putin acolo. Desigur, sunt si oameni care ma sustin, fie ca e vorba de conversatii kilometrice zilnice pe messenger, fie de ore pierdute la telefon, fie consumand sms-urile gratuite de la operatorul telefonic… sunt acolo pt mine. Si atunci ma intreb… pana cand? Mi-e frica! Mi-e frica sa-mi mai fac un prieten, sa ma mai atasez de cineva pentru ca nu vreau sa plang iar, sa ma inchid in mine. Sa dau ca exemplu pe Laura, din Slobozia. Desi ne despart sute de kilometri, nu e zi sa nu ne gandim una la alta. Mereu ne sfatuim, de la baieti pana la hainele pe care sa le purtam in oras(noroc cu webcamurile astea). Dar… mi-e frica sa nu ma dezamageasca sau mai rau… sa o dezamagesc eu pe ea. Imi aduc aminte ca anul trecut, cam pe vremea asta(adica cea a scrierii acestor randuri) tot asa am considerat pe cineva si… la vreo 2 saptamani aveam sa-mi dau seama in cine am avut eu incredere sa-I zic secretele mele. Mi-e frica de prieteniile la distanta, pentru ca unele dintre ele trebuie sa ramana doar in mediul virtual, dar ajungi sa tii atat de mult la omul in fata caruia iti deschizi sufletul, sau cel care-si deschide sufletul in fata ta, incat vrei sa-l intalnesti, sa-l strangi in brate, sa plangeti, sa radeti impreuna. Aici e cel mai mare risc. Poate in viata materiala nu sunteti compatibili si se duce totul de rapa si in cea virtuala. Un alt exemplu in acest caz este si Mihaela, o fata din Galati, pe care o stiu de 4 ani (pe 14 august se fac) si nu ne-am certat nici macar o singura data. Dar in viata reala va fi la fel atunci cand ne vom intalni? Desigur, am cunostinte si aproape de mine… fie cu 3 etaje desupra mea, fie cele cu care ma intalnesc in fata magazinului Kaufland… dar… ma gandesc… daca mai tarziu ne izbim de ceva ce ne poate desparti? Daca nu suntem chiar atat de uniti incat sa depasim orice obstacol? Sa ne iertam greselile? Atunci va-ntreb pe cei care ati avut rabdarea sa-mi cititi aberatiile… exista o reteta a prieteniei? Daca da… care este aia? Vreau si eu… sa o stiu :(